VECHIMEA

MĂNĂSTIRII ŞI SATULUI TISMANA

Pagini prelucrate după broşura aflată în vânzare la mănăstire

 

Zidurile dinspre peşteră

 

            Mănăstirea Tismana a fost un loc de apărare, fortificat, din cele mai vechi timpuri. Vechimea mănăstirii este atestată documentar printr-un hrisov din anul 1385, octombrie 3, prin care domnitorul Dan I Basarab întăreşte stăpânirea mănăstirii peste mai multe sate între care şi Tismana. Locuitorii satului Tismana erau scutiţi "de bir, de găleată, de dijmă, de groştină, de dat de toate mâncăturile câte sunt peste an în ţara, şi de haiduci, de dorobanţi, de cătane, pentru ca au fost iertat satul Tismana de mai dinainte vreme de Radu Vodă" şi aceasta cu obligaţia de a face paza acestei mănăstiri.

            Poziţia strategică a mănăstirii, cât şi o serie de documente vechi ce o mărturisesc, ne îndreptăţeşte să afirmăm de existenţa ca oraş, scaun de judecată, reşedinţă a banilor de Jiu, cetate şi mare târg.

            La anul 1464, iulie 10, un document vechi atestă aici reşedinţa unui ban, "Banul Tismenii"; iar intr-un alt document, din 1493, iulie 15, domnitorul Vlad Călugărul menţionează că domnitorul Radu cel Frumos Voievodul dăduse satele Pocruia şi Godineşti "sub stăpânirea  Mănăstirii Tismana şi sub cetate".

            Domnitorul Mihnea Vodă, într-un document din 1950, iulie 9, consemnează "...am luat seama şi Domnia Mea că este Sfânta Mănăstire Tismana cea mai bătrână dintre toate mănăstirile din ţara Domniei Mele...", iar celebrul călător Paul de Alep, în 1657 descrie şi "satul Tismana". Satul Tismana era împărţit în două: o parte "ligăcească" şi alta "ruşească". Una aminteşte de "ligă" – legătură pe liziera pădurii Gorgan spre drumurile către Baia de Aramă, iar cealaltă parte era pe liziera pădurii Serşori. (Acest fragment cu roşu a fost modificat faţă de cel aflat în broşura editată de mănăstire. Satul Tismana a fost dăruit Mănăstirii Tismana de Radu I, între 1383 şi 1384. Fiul său Dan I, îl confirmă la 3 octombrie 1385, „…şi Tismana cât a fost pe amândouă părţile cât a fost cea ligăşească şi ruşească…”. Noile cercetări  ne arată aici un loc preistoric. A se vedea cu atenţie fotografiile)

 

                

Colina din satul Tismana, în locul numit Ruşeaţă (o fostă aşezare a unei părţi a satului)

Simbolul crucii din imagine, datează probabil din primele secole creştine.

 „Scaunul” cu crucea, a fost descoperit de curând, el fiind acoperit de pământ.

 

În anul 1970 a început la Mănăstirea Tismana o serie de lucrări arheologice, în mai multe etape, rezultatul cel mai preţios fiind: aflarea, la circa 4 m spre nord de absida laterală a bisericii mari, a unei temelii de lăcaş de cult, în plan trilobat, construit din bolovani de râu şi cărămida romană smălţuită, la adâncimea de 1,4 m. Preotul Dumitru Bălaşa scrie într-una din cărţile Sfinţiei sale despre Mănăstirea Tismana: "...sondajele făcute la nord-estul bisericii mari au scos la iveală temelia unei biserici mai vechi şi fundaţiile unor chilii, anterioare celor ridicate de către Sfântul Nicodim. Cărămizile romane smălţuite sau nu, găsite în paramentul celor două biserici şi al anexelor, sunt mărturia unor cetăţi sau a unui vechi fort daco-roman ce a existat pe actuala vatră sau în apropiere".

            Toponimul geto-dacic "tismena" înseamnă: "cetate, loc fortificat cu ziduri".

            Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de istorie, artă şi sfinţenie, a apărut pe teritoriul ţării noastre cam în acelaşi timp cu întemeierea Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori români Basarab, după îndemnul şi străduinţa Cuviosului Nicodim. Dându-şi seama de pericolul prozelitismului catolic şi a mohamedanismului, ei au hotărât întărirea graniţelor prin înfiinţarea de mănăstiri, ca centre cultural-ortodoxe, unde flacăra răzvrătirii împotriva asupritorilor să fie menţinută permanent.

            Cuviosul Nicodim, cu călugării săi şi ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383) a ridicat biserica mare a Mănăstirii Tismana, care va fi sfinţită la 15 august 1377, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Acest act este confirmat de o notă ce se află pe un pergament, în limba timpului: "S-a sfinţit biserica în anul 6886", adică 1377.

            Murind Radu I Basarab (Negru Vodă) mănăstirea va fi terminată de fiii acestuia Dan I Basarab (1384-1386) şi Mircea cel Bătrân (1387-1418).

            In hrisovul lui Dan I din 1385 se consemnează: "...Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu bine credincios Io Dan Voevod, şi cu mila dumnezească, domn a toată ţara Românească, la începutul domniei, dăruite mie de Dumnezeu am aflat în ţara Domniei Mele, la locul numit Tismana, o mănăstire întru toate neisprăvită, care răposatul întru fericire piosul voievod Radul, părintele Domniei Mele a înălţat-o din temelie, dar scurtându-i-se viaţa, n-a săvârşit-o. De aceea, am binevoit Domnia Mea după cum i-am urmat la domnie, tot aşa sa-i fiu următor şi la această faptă pentru înnoirea pomenirii părintelui meu şi pentru mântuirea sufletului meu, isprăvind cu zidirea şi întărind cu daruri şi venituri acest hram al Prea Sfintei Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ..."

            Domnitorul Mircea cel Bătrân, intr-un document din anul 1387, iulie 27 arată că Mănăstirea Tismana a fost înălţată din temelie de tatăl sau Radu Vodă, că fratele sau Dan Vodă cu multe lucruri a întărit-o şi că, pe lângă donaţiile şi veniturile ce le acordă mănăstirii mai întăreşte toate daniile anterioare, "împlinind cele neisprăvite".

            B.P.Haşdeu în lucrarea sa "Negru Vodă" spune că "Sfântul Nicodim a fost mâna dreaptă a lui Vladislav Vodă şi Radu Negru Vodă în privinţa organizării bisericeşti".

            La Mănăstirea Tismana s-au păstrat cele mai vechi documente, începând cu secolul XIV-lea, de mare importantă, care au pus temelie sigură istoriografiei române, atât pentru începuturile ei, cât şi pentru şirul domnitorilor.

            Aici a fost cea dintâi şcoala din ţară de călugări învăţaţi, din care se recrutau viitorii episcopi şi mitropoliţi, diacii pentru cancelariile domneşti şi boiereşti; aici se formau caligrafi şi traducători de cărţi şi manuscrise, şcoala după modelul celor din Sfântul Munte Athos. Ucenicii Sf. Nicodim, Pimen şi Silvan au răspândit cartea în ţara Românească, Ardeal şi Moldova - la Mănăstirea Neamţu.

 

"Un sfânt al muncii, al organizării şi binefacerilor culturale"

Nicolae Iorga

Prima pagină

CAI DE ACCES  INSEMNARI   VECHIME   CUVIOSUL NICODIM   PICTURA  ALTE INFO  TISUL  CASTANUL

secretariat :  mail

© Mănăstirea Tismana – 2005