ÎNSEMNĂRI

DESPRE MĂNĂSTIREA TISMANA

Pagini prelucrate după broşura aflată în vânzare la mănăstire

 

Vedere din dealul Eroni

 

Străbătând Comuna Tismana, în capătul ei, ni se înfăţişează într-un peisaj fermecător Mănăstirea Tismana asemenea unui castel medieval cu bastioane la colţuri. Ea este aşezata pe vârf de stânca, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura întunecată a Peşterii Sfântului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte apa rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de circa 40 m în râul Tismana.

            Peisajul acestei amintiri seculare prilejuieşte o stare de bucurie lăuntrică inconfundabilă ce ne poartă la însemnările lui Alexandru Vlahuţă, "România pitorească": ...

"La o cotitură a drumului, crengile se desfac, o ferestruie se deschide-n peretele de verdeaţă din fund răsare, peste vârfurile copacilor, un turn înalt şi galben. De-abia l-ai văzut însă - şi bolta de ramuri se-nchide din nou. Dintr-acolo se aude tot mai tare, tot mai aproape, un vuiet ca de moară, ş-un răpăit, un plesnet de apă care cade pe lespezi.

            Deodată ca la un semn, perdeaua de arbori se da la o parte sus, pe vârful unei stănci fioroase, iţi apare în toată fantastica ei măreţie, mănăstirea Tismana, cu zidurile ei îndrăzneţe, cu turnurile ei înalte de castel din timpurile vechi...apa se sparge şi se preface într-o spumă fumurie, pe care o ia ş-o duce-n undele-i repezi răul Tismana."     

În străbuna cetate a Mănăstirii Tismana se poate intra numai în partea de vest, în rest era fortificată natural cu râpe destul de înalte şi inaccesibile. De jur-împrejur incita era înconjurată de ziduri groase de piatră. Ori de câte ori cetatea era atacată, era deteriorat zidul de la intrare. Celebrul călător Paul de Alep, împreuna cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1967 şi menţionează în cartea sa, scrisă în limba arabă, "Note de călătorie", printre altele: "...într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi aşezării, prin mulţimea apelor sale şi întărirea pe care o are, ajutată şi de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare."

            Iar marele savant al neamului, Nicolae Iorga, colindând patru ani ţara în lung si-n lat (1902-1906), scrie despre Mănăstirea Tismana, în "Sate şi mănăstiri", fascinat de frumuseţe şi imensitatea pădurilor înconjurătoare: "...e însăşi mai înecată în păduri uriaşe decât orice altă mănăstire a noastră" şi că "...a venit în ţară acest călugăr sârbesc ca sa întemeieze după normele de bună rânduială din Athos viaţa călugărească a romanilor... şi aşa ... clădi el, în acest colţ de raiu, unde vara e strălucită şi iarna foarte blândă, cea dintâiu mănăstire mare pe pământul românesc, cea dintâiu durată în zid: Tismana".

 

 

Păşind pe poarta mănăstirii eşti cuprins de respect şi admiraţie pentru gloria strămoşilor noştri evlavioşi. Sufletul iţi este copleşit de amintiri istorice şi păşeşti cu vie emoţie pământul, pe care de-a lungul a peste şase secole l-au călcat străbunii: Sfântul Nicodim, voievozii, doamnele şi domniţele, înalte feţe bisericeşti, cuvioşi părinţi, boieri, regele României Mari, scriitori, istorici şi multe milioanele de credincioşi ce şi-au plecat genunchii în această veche lavră, monument de cinstire superlativă a credinţei şi patriotismului înaintaşilor noştri, socotită ca o inimă de taină a Olteniei. Îmbogăţiţi cu atâtea repere sufleteşti şi turistice ne umplem inima de umilinţă şi se deşteaptă în noi sentimentul că aparţinem şirului unui pelerinaj adânc românesc, nesfârşit şi veşnic.

 

"Iată cea mai veche şi cea mai măreaţă din toate mănăstirile de peste Olt"

Grigore Alexandrescu

Citiţi RĂSĂRITUL LUNII LA TISMANA

Aveţi sus o legătură

 

"...măreţ cuib al Basarabilor"

George Coşbuc

George Coşbuc (stânga) şi Ramiro Ortiz ambasador al Franţei

La Fântâna Chihaia de pe Valea Tismanei – 1915

 

Prima pagină

CAI DE ACCES  INSEMNARI   VECHIME   CUVIOSUL NICODIM   PICTURA  ALTE INFO  TISUL  CASTANUL

secretariat :  mail

© Mănăstirea Tismana – 2005