Manastirile construite de Sf. Nicodim de la Tismana

Vodiţa. Ruinele primei mânăstiri construite de Nicodim în Ţara Românească

Mânăstiri şi biserici construite de

Sfântul Nicodim de la Tismana în Ţara Românească

Nimeni nu şi-a luat până acum, dificila sarcină de a identifica, foarte exact, mănăstirile construite de Sfântul Nicodim de la Tismana în Ţara Românească. A alege din salba de peste 20 de mănăstiri şi biserici care-şi arogă onoarea de a fi construite de însuşi Nicodim (sau ucenicii lui), pe acelea care sunt cu adevărat construite de către acesta, e destul de hazardat.

Dar cu toate acestea, nu este greu de a separa pe categorii pornind de la legendele tradiţionale legate de construirea de către Nicodim a acestor mănăstiri şi biserici. Unele mânăstiri sunt construite pe vechi lăcaşuri de cult, iar bisericile lor Nicodim fie le-a reparat sau le-a adăogit, fie că le-a construit din zid dacă ele erau din lemn. Altele sunt ctitorii ale voievozilor, construite special de ei, pentru a se îngropa acolo. Mai sunt altele care de fapt sunt metoace, adică vechi fundaţii boiereşti care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului, Cerneţi, Topolniţa, Valea cu Apă. Un alt grup, mai ales pentru vremurile mai apropiate nouă, provenea din roirea călugărilor care, în căutare de locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta mănăstirii şi-şi formau chilii izolate (cele două Cioclovine, Ploştina Drăgoeştilor în hotar cu Hobiţa, schitul Aninoasa).

In sfârşit, urmează marele grup al bisericilor şi mânăstirilor aflate pe traseul urmat de Nicodim în căutarea locului sfânt de la Tismana şi descris de Ştefan Ieromonahul. De-a lungul timpului acesta s-a tot lărgit, cuprinzând o salbă de lăcaşuri de cult de la Izverna şi Ponoare până la confluenţa râului Tismana cu Jiul, ba chiar şi până în Banat.

Aceste întemeieri de legendă, ţinând deci mai mult de tradiţia orală decât de realitate, nu sunt altceva decât o probă indubitabilă a puterii şi respectului de care s-a bucurat, la început Nicodim şi ucenicii lui, apoi egumenii mănăstirii Tismana, mânăstirea însăşi ca vechi locaş de cult creştin.

În rezumat, nu toate ctitoriile lui Nicodim se confirmă prin cercetările ulterioare ca fiind ale lui şi nici nu au aceiaşi importanţă.

Să le trecem în revistă.

Vechi lăcaşuri de cult dinaintea

venirii lui Nicodim în Ţara Românească

Cele mai vechi biserici din Ţara Românească existente până la venirea lui Nicodim se presupun a fi tot atâtea ctitorii ale voievozilor dinainte de Basarab I Întemeietorul (1310-1352) şi anume, Câmpulung (1215), Tismana (1230), Vodiţa (1247) şi Cotmeana (1292)

Astfel, biserica lui Radu Negru (1215-1241) de la Câmpulung, a fost construită în 1215 (Ulterior, ea a fost datată la 1291 după o reparaţie provocată de un cutremur, când meşterii au rescris greşit litera omega.)

Tismana a fost şi ea începută, până la 1230, de un voievod anterior lui Litovoi sau tot de Radu Negru (1215-1241) dar distrusă la puţin timp de regele Ungariei Bela al IV-lea, în vremea cruciadei asupra lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) la îndemnul papei Grigore al IX-lea.

Vodiţa a fost construită după 1247 de Litovoi, căruia i se confirma prin Diploma Ioaniţilor, Banatul Severinului ca recompensă pentru lupta sa, dusă alături de regatul maghiar, contra tătarilor.

Cotmeana se pare că ar fi ctitoria lui Seneslau (1247-1290) sau a lui Tihomir (1290-1310) data construcţiei, 1292, fiind avansată pe baza trăsăturilor arhitectonice ale mânăstirii.

Mânăstiri sau biserici construite de Nicodim

MANASTIREA VODIŢA

Mănăstire de călugări, reînfiinţată in 1991, la început cu 3 vieţuitori. Are hramul "Sfântul Antonie cel Mare" (17 ianuarie) şi se află în satul Vârciorova - Municipiul Drobeta Tr. Severin, jud. Mehedinţi, la circa 20 km NV de acest oraş. Se ajunge acolo pe drumul modernizat Drobeta Tr. Severin - Orsova (25 km), 4 km N de apele Dunării.

Ctitorită de Sfântul Cuvios Nicodim, cu sprijinul material al lui Vlaicu Vodă (1364-1377). Construcţia începe în 1369 („ante 1374” spune cercetătorul V. Dragut, 1976). „Pe temelia unei biserici mai vechi din secolul XIII, atribuită lui Litovoi, voievodul din 1247”, este de părere arheologul Virgil Drăghiceanu.

Concluzie contestată de cercetătorii mai noi (C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu, 1975).

Este dărâmată in sec XV, refăcută de Radu cel Mare (cca 1500) şi de Cornea Brăiloiu, în 1689.

Biserica reconstruită în arhitectura chipului originar.

Zonă turistică importantă, în apropiere aflându-se lacul de acumulare, hidrocentrala Porţile de Fier si Defileul Dunării.

MANASTIREA TISMANA

Mânăstire de călugăriţe, circa 60 vieţuitoare, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august). Se află la 5 km de centrul oraşului Tismana, jud. Gorj, la 37 km NV de Târgu Jiu şi la 19 km E de Baia de Aramă.

Prin tradiţia monastică, este ctitorită din lemn de tisă de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, sub Vladislav Vodă (1364-1377), apoi din zid intre 1375 si 1378, ajutat de voievozii Radu I (1377-1383) si Dan I (1383-1386), sub care „s-au desăvârşit” cele neterminate.

Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească – un important monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre ortodoxe.

Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei Mănăstirea Vodiţa, a fost distrusă puţin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu o nepreţuită şi neobosită activitate rămânând, timp de peste şase veacuri, Mănăstirea Tismana.

Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Al. Ştefulescu susţinea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn şi s-au făcut danii prin hrisov şi mai târziu ele s-au construit din zid.

"Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodiţa s-a dat şi Tismanei - scria istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia şi aceluiaşi stareţ, Nicodim".

Biserica din zid a fost sfinţită în 1378. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făcut şi Constantin Brâncoveanu.

Alte intervenţii au fost făcute între 1844 si 1849 iar la recenta intervenţie, i s-a asigurat înfăţişarea de astăzi, după forma avută în 1855, deosebită de ceea ce a fost în vremea lui Matei Basarab.

Picturile murale cu valoare artistică deosebită, au fost executate de Dobromir cel Tânăr din Târgovişte, în 1564, şi împodobesc pronaosul.

În 1732, alte picturi sunt executate de echipa Ranite Grigorie, în naos. Fresca afost repictată în 1766 de zugravul Dumitru Diaconu

Aici şi-a petrecut, cu mici plecări temporare, ultimii săi 30 de ani de viaţă, Cuviosul Nicodim de la Tismana (†1406), prăznuit la 26 decembrie, reorganizatorul monahismului romanesc.

Locul de rugăciune, priveghere şi odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire.

Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaşte şi la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Mare Lavră” şi prima arhimandrie din ţară.

La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. El însuşi în anul 1405 a caligrafiat şi miniat un Tetravanghel pe pergament pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Mănăstirea Tismana a fost cel mai bogat aşezământ al Ţării Româneşti găzduind părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teologul şi ale Mucenicului Teofil aduse de la Constantinopol de Cuviosul Nicodim. Pe lângă nenumăratele sate ce le avea în Ţara Românească mănăstirii i-au fost dăruite de cnezii sârbi şi 10 sate în Serbia.

Muzeu cu obiecte de artă, icoane, argintărie, vitralii, bedereniţe din sec. XIV si alte odoare, paraclis din piatră cu o turlă, clădit în vremea lui Matei Basarab, două frumoase schituri pe muntele Cioclovina, atelier de covoare şi de icoane pe sticlă, toate acestea o îndreptăţesc a fi cel mai important centru mănăstiresc al Olteniei.

MANASTIREA COZIA

Mănăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, a fost zidită între anii 1386-1388 şi 1393.

De pe situl mânăstirii se poate afla că Mircea şi-a ales locul de odihnă veşnică, în biserica mănăstirii precum şi loc pentru portretul votiv de “mare voievod şi domn” pictat în partea dreaptă a naosului. La 20 mai 1388 Voievodul Mircea scrie: “De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…” Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”.

“Nicodim sfinţitul” a fost duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe iar mai târziu, când Mircea a ajuns domn, era mâna lui a dreaptă luându-l cu el peste tot.

De aceea Mănăstirea Cozia a fost târnosită de însuşi Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului şi s-a organizat ca mănăstire, sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El numeşte şi pe cel dintâi stareţ cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său.

Vechile fresce au păstrat chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în înfăţişarea sa de ctitor, îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval apusean, alături de fiul său Mihail. În hrisovul dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia în anul 1406, se pot vedea titulatura voievodului român şi graniţele stăpânite de el: “Eu cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea, Mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Herţeg al Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile, pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dîrstorului...”.

Mănăstirea, cu hramul Sfânta Treime, se află în comuna Cozia, 23 km de Râmnicu Vâlcea şi 5 km de Călimăneşti.

Biserica sinteză arhitecturală sud-est europeană din veacul al XIV-lea, a fost sfinţită în 1388, pictată între 1390-1391, modificată, ca şi Tismana, sub Neagoe Basarab (1517).

Şerban Cantacuzino, mare ban, aduce alte îmbunătăţiri. Sub Constantin Brancoveanu (1706-1707), se execută picturile din naos şi pridvor (1708). Bolniţa cu hramul Sfinţii Apostoli este ctitorită de Radu Paisie (1542-1543), cu fresce interioare executate de David si Rodoslai. Paraclisul sudic cu hramul Adorminrea Maicii Domnului, este ctitorit in 1584 de Amfilihie, egumenul Coziei, paraclisul nordic, cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor, este zidit in 1710 de arhimandritul Ioan de la Hurez.

Muzeu cu valoroase seturi de odăjdii din secolele XVI-XIX, vechi manuscrise, tipărituri, broderii, obiecte de cult, mormântul lui Mircea cel Bătrân (1418) si al monahiei Teofana (1605), mama lui Mihai Viteazul, Cerdacul lui Mircea la Cozia, fântâna lui Neagoe (sec. XVI), Cozia Veche 1km N, ctitorita de Radu, tatăl lui Radu cel Mare, la sfârşitul sec XIV - începutul sec. XV sunt principalele repere de atracţie ale mănăstirii.

MÂNĂSTIREA PRISLOP

Astăzi Mănăstirea Prislop este o mănăstire de călugăriţe, cu 28 de vieţuitoare. Are hramul "Sfântul Evanghelist Ioan" (26 septembrie), sărbătorit cu pelerinaj pe 14 septembrie. Ea se află în satul Silvasu de Sus, localitate componentă a oraşului Hateg, 14 km NV de Hateg şi 19 km S de Hunedoara.

Ctitorie atribuită de tradiţie Cuviosului Nicodim de la Tismana (conform cercetătorului V. Dragut, 1976) sau ucenicilor lui, cu sprijinul material dat de Mircea cel Bătrân şi de românii din Ţara Hategului.

Cercetând biografia Sfântului Nicodim de la Tismana, este de presupus însă, că lăcaşul de cult exista înainte ca Nicodim să se ascundă la Prislop. Se ştie ca el a scris tetraevangheliarul său slavon aici şi pe ultima filă şi-a notat: "Această sf. evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în al 6-lea an al acestei persecuţii, (şesto togova gonenia) iar socotit de la începutul lumii 6913 (1404-1405)".

Nu e vorba însă de o "gonire" a lui Nicodim din Ungrovlahia. Mircea cel Bătrân pierduse alături de Sigismund bătălia de la Nicolole iar aceasta a permis năvălirea turcilor în Serbia la 1398/99 iar până la 1404/1405 când Nicodim revine la Tismana, sunt exact şase ani! Se ştie că după pierderea luptei de la Câmpia Mierlei (1389) Nicodim ascunsese în mănăstirile sale pe Milena fiica cneazului Lazăr. Cum turcii porniseră persecuţiile şi erau la Dunăre, Mircea consideră ca ar fi bine să-l trimită peste munţi. E de înţeles că in afară de tetraevangheliar el a organizat acolo şi o viaţă de obşte după modelul de la Tismana (inclusiv cu retragerea intr-o peşteră din apropiere pentru rugăciune).

Era cel de-al treilea lăcaş zidit de el pe pământ romanesc, primele două fiind monastirile Tismana şi Vodiţa. Mânăstirea este zidita într-o poiană din apropierea munţilor Retezat, în care izvora un mic fir de apă, care în 1564 se dovedeşte a fi făcătoare de minuni si o vindecă pe Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda Basarab. Astfel, o domnita din Ţara Românească devine cel de-al doilea ctitor al mânăstirii ardelene. Ea restaurează biserica, reface picturile, dăruie mânăstirii o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. In 1580, ea se săvârşeşte din viata. Piatra sa funerara cu stema Ţării Româneşti, aflată aici, nu este scrisă, după obiceiul vremurilor, în slavonă, ci in latină, limba din care s-a născut graiul romanesc.

Arhitectura are structuri asemănătoare bolniţei de la mânăstirea Cozia. Picturile murale interioare în frescă din anul 1759 au fost realizate de meşterii Simion si Nicolae ot Pitesti. Şcoală de cultură bisericească din a doua jumătate a sec. al XVI-lea, reşedinţă a Episcopilor de Silvaş in sec. al XVI-lea.

Intr-o peşteră din apropiere se află lăcaşul de nevoinţă şi pustnicie a Cuviosului Ioan de la Prislop, prăznuit pe 13 septembrie. Sfântul Ioan de la Prislop fusese pe la jumătatea secolului al XVI-lea stareţ al acestei mânăstiri şi în memorabilul an 1600, îl întâmpinase pe Mihai Viteazu cu ocazia intrării sale triumfale în Alba Iulia. Ioan de la Prislop va deveni apoi, mitropolit al Transilvaniei.

Mânăstiri sau biserici a căror organizare

sau întemeiere este, probabil, legată

de activitatea Sfântului Nicodim sau al ucenicilor săi

MÂNĂSTIREA COTMEANA

Mânăstire cu hramul Buna Vestire, aflată în comuna Cotmeana, judeţul Argeş, la 30 km. E de Râmnicu Vâlcea şi 32 km NV de Piteşti, pe drumul modernizat Piteşti - Râmnicu Vâlcea.

Ctitorita pe locul unei construcţii mai vechi, de Radu I Voievod in 1385 şi terminată în vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). A fost reînfiinţată în 1991 fiind un monument de sinteză reprezentativ pentru asimilarea şi dezvoltarea arhitecturii munteneşti din sec. 14.

Prima atestare documentară a Mânăstirii Cotmeana datează din 20 mai 1388, din timpul lui Mircea cel Bătrân, care printr-un hrisov anunţa existenta acestui sfânt lăcaş odată cu ridicarea Coziei. Se presupune însă ca mânăstirea este mult mai veche, însuşi termenul Cotmeana provine, pare-se, de la hoardele cumane care au trecut prin aceste locuri. Reconstruită de Radu I (1377-1383), biserica era una dintre ctitoriile de seamă ale voievodului Mircea cel Bătrân până la ridicarea mânăstirii Cozia. Probabil că obştea a fost organizată aici de ucenicii Sfântului Nicodim având în vedere că săpăturile arheologice din jurul bisericii au scos la iveală morminte de tip athonit, de o mare sobrietate, călugării fiind înmormântaţi doar cu o cărămidă drept căpătâi.

Sub faima Coziei, Cotmeana a apus din strălucire, devenind, timp de secole, metoc al celebrei mânăstiri de pe valea Oltului. Totuşi, ea a fost restaurata in 1711 de Constantin Brancoveanu (1699-1714), iar in timpul ieromonahilor Ilarion si Sofronie de la Cozia se lărgeşte pronaosul şi se adaugă un pridvor cu arcade pe latura nordică.

În patrimoniul mânăstirii se află cel mai vechi clopot din Ţara Româneasca, dăruit de jupanul Dragomir in anul 1385. După mai mult de 600 de ani, sunetul clopotului este şi astăzi o frumuseţe, dar şi un simbol, o pagină de istorie, de rezistenţă împotriva păgânilor de orice fel.

MÂNĂSTIREA TOPOLNIŢA

Mănăstire de călugări, cu 8 vieţuitori, cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" (29 august). Se află în comuna Izvorul Barzii, jud. Mehedinţi, la 27 km N de Drobeta Tr. Severin, cu ramificaţie din DN Drobeta Tr. Severin – Motru.

Tradiţia o atribuie lui Radu I Voievod dar ea e ctitorită de boierii Craioveşti, în sec. XVI. Se mai spune că a fost ridicată pe locul unei biserici din lemn întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim .

Biserica a fost reconstruită între 1645 si 1646 de marele căpitan Lupu Buliga. Biserica are picturi murale în frescă în stil bizantin, la iniţiativa fiului său Curia vel paharnic, realizate de Gheorghe "grecul" şi Dima "românul" în 1673

Se remarcă tabloul "Judecata de Apoi" de pe faţada de vest, rar întâlnit în iconografia Ţării Româneşti (V. Dragut, 1976).

Catapeteasma din lemn a fost executată în 1762. Turnul-clopotniţă şi incinta din zid datează din sec. XVII.

Pietrele funerare ale ctitorilor sunt împodobite cu înaltă măiestrie.

MÂNĂSTIREA GURA MOTRULUI

Mânăstirea Gura Motrului, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, se află în comuna Butoieşti, la 62 km est de Tr. Severin şi la 50 km vest de Craiova, aşezată pe malul Motrului, la vărsarea acestuia în Jiu.

Tradiţia zice că iniţial a fost un schit atribuit Sfântului Nicodim de la Tismana. Oficial, s-a construit prin contribuţia unui logofăt, al lui Neagoe Basarab, Harvat, care a fondat biserica în 1515.

Actuala mânăstire a fost ctitorită în 1653 de Preda Brâncoveanu şi pictată prin dania lui Constantin Brâncoveanu.

Mânăstirea este înconjurată de un zid cu porţi ferecate, elemente de fortificaţie adăugând şi Tudor Vladimirescu în anul 1821.

Alte refaceri au fost întreprinse în anii 1841-1853, graţie lui Eufrosin Poteca, filosoful iluminist exilat aici în 1830. Sfinţind locul prin prezenţa sa, mânăstirea a devenit un centru de învăţătură şi spiritualitate emulativă.

Se păstrează aici o colecţie de icoane pe lemn, cărţi vechi şi obiecte de cult, multe provenind din donaţii ale domnitorilor.

MÂNĂSTIREA VIŞINA

Mănăstirea Vişina face parte din mănăstirile şi bisericile aflate de-a lungul defileului Jiului.

Dintre aceste lăcaşe de cult, Mânăstirea Lainici este liantul credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal şi face parte, jurisdicţional, din Arhiepiscopia Craiovei, fiind cea mai mare mânăstire de călugări din această eparhie.

În marea Sa milă faţă de poporul român, Dumnezeu l-a trimis în secolul al XIV-lea în Ţara Românească pe Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, pentru a da un suflu nou Bisericii, a o reînvia şi a o organiza.

Cu sprijinul nemijlocit al domnitorilor Ţării Româneşti, Vladislav Vodă (1364-1377), Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418), Sfântul Nicodim a ctitorit o mulţime de mânăstiri de la poalele Carpaţilor, ce au constituit adevăraţi piloni de susţinere ai Ortodoxiei şi românismului în faţa prozelitismului catolic de după Marea Schismă.

Începând cu cruciadele, în secolul al XIII-lea, invazia de catolicizare a Ardealului de către Biserica Catolică se afla în plin avânt.

Marele apărător al ortodoxiei noastre a fost Sfântul Nicodim de la Tismana, duhovnicul voievodului Mircea cel Bătrân amândoi realizând acum şase secole un vis de libertate al locuitorilor Ţării Româneşti: Biserica Ortodoxă Română neatârnată, independentă de Bizanţ. Este pentru prima dată când nu mai sunt numiţi de la Constantinopol, mitropoliţi greci care conduceau de departe, din ţara lor, Mitropolia Română.

Cronica rimată de la Mânăstirea Prislop arată că Sfântul Nicodim s-a aşezat într-o peşteră pe Valea Jiului, la Surduc, deci lângă Mânăstirea Lainici şi a ctitorit Vişina. Istoricul I. Donat este cel care, în lucrarea „Fundaţiile religioase ale Olteniei” a emis ipoteza că Mânăstirea Vişina a fost ctitorită de Nicodim.

Documentul din 14 decembrie 1514 semnat de Neagoe Basarab aminteşte de primul egumen cunoscut al Mânăstirii, Grigorie.

Reconstrucţia Mânăstirii, aşezată pe malul drept al Jiului la intrarea din Gorj în defileu, a început după anul 1990, sub strădania stareţului Melchisedec Suparschi. Hramul Mânăstirii este la Sfânta Treime.

Articol al Prof. Nicu Tomoniu, fondator Fundaţia Tismana, publicat în revista „PORTAL MAIASTRA” distribuită la SIMPOZIONUL din 23 septembrie 2006

Autorul este preşedinte al comisiei pentru învăţământ, cultură, culte şi turism a Consiliului Local Tismana

Tismana, 23 septembrie 2006

Inapoi la cadrul principal

SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV PF TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI IMAGINI Restartare