Cuvântul Prea Fericitului Părinte TEOCTIST,

Sâmbătă, 23 septembrie 2006

Cuvântul Prea Fericitului Părinte TEOCTIST,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

cu prilejul primirii oficiale în biserica mănăstirii Tismana,

Prea Fericite Părinte Anastasios, Arhiepiscop al Tiranei şi a toată Albania,

Înalt Prea Sfinţite Părinte Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos,

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Teofan,

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Bartolomeu,

Prea Sfinţiţi Părinţi,

Prea Cuvioşi Părinţi,

Cuvioasă Maică Stareţă,

Cuvioase Maici,

Suntem adesea predispuşi ca în întâlnirile noastre, nu numai între noi, dar şi în întâlnirile noastre cu sfinţii, să ne luptăm cu ispita unor gânduri sau unor fapte care depăşesc, într-un anume fel, buna cuviinţă şi smerenia potrivite slujitorilor Bisericii.

Sărbătoarea aceasta, a Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ne adună, în mod deosebit şi putem spune faptul că, aflându-ne în ambianţa duhovnicească deosebită a acestei mănăstiri, suntem în comuniune cu sfinţii neamului nostru.

Aş dori ca împreună să ne aducem aminte de vremurile de grea asuprire şi prigoană împotriva Bisericii noastre, începând din anii 1947-1948 şi în continuare şi, în acelaşi timp, să medităm la anii de slăvită întâlnire în lumina sfinţilor români, din perioada 1954-1955, a primelor canonizări din istoria Bisericii noastre, înfăptuite de vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian. Îmi amintesc faptul că, atunci, Sfântul Cuvios Părinte Nicodim de la Tismana, numit cu mult timp înainte de canonizare, de către poporul dreptcredincios „cel Sfinţit”, a fost trecut ca de la sine în rândul celorlalţi sfinţi români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta pentru că Sfântul Cuvios Nicodim era deja în lumina sfinţilor, prin viaţa lui şi mai ales prin lucrarea lui în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor.

Astăzi, când toţi cei prezenţi admirăm această preafrumoasă mănăstire, nu putem să nu rememorăm vrednicia Mitropolitului Firmilian al Olteniei, înaintaşul Nostru şi al Înalt Prea Sfinţitului Teofan, care a înţeles ca nimeni altul valoarea de tezaur a acestei mănăstiri, centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana. Prima lucrare de restaurare a vrednicului Mitropolit Firmilian, plin de har şi de adevăr, a fost la această mănăstire, în special la biserică şi la pictura ei, reuşind să-i redea frumuseţea cea dintâi, decupând picturile realizate în timp şi punând în valoare măreţia primei picturi.

Când i-am urmat în jilţul mitropolitan al Olteniei, adesea am admirat lucrarea sa de aici, amintindu-mi cuvintele sale pline de înţelepciune, adresate Maicii Stareţe şi celorlalte maici. Glasul domol, care, uneori, voia să arate şi o mustrare, pe care noi, ceilalţi, o răstălmăceam în felurite chipuri, dovedea faptul că vorbea din suflet, că trăia sfinţenia acestui loc şi adevăratul duh de viaţă monahală statornicit aici de Cuviosul Nicodim, un mare sfânt care ne-a făcut cunoscuţi pe noi, românii, până la marginile pământului, cu sfinţenia vieţii sale, cu dăruirea sa faţă de Dumnezeu şi cu statornicia sa în dreapta credinţă. Cu ştiinţa sa teologică deprinsă în Muntele Athos ca frate, ieromonah şi stareţ al Mănăstirii Hilandar, reuşea să răspundă întrebărilor profunde ale vestitului Patriarh Eftimie de Târnovo, care îl aprecia pentru faptul că a reuşit aici, pe aceste meleaguri, să unească spiritual pe cei din nordul şi sudul Dunării, şi să imprime duhul isihast athonit.

Iată, iubiţii mei, astăzi beneficiem de roadele lucrării acestor mari sfinţi ai noştri, cum este şi cel pe care îl sărbătorim în acest an şi, în mod special, în aceste zile, Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. Numai rugăciunile lui l-au luminat pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Firmilian, mare iubitor de cultură şi artă, să înceapă acea lucrare de amplă restaurare, rămasă mărturie peste veacuri, cu marele pictor George Rusu, nepotul Patriarhului Miron Cristea.

Toţi putem aduce contribuţia noastră în sprijinul Bisericii, care este proporţională şi cu vrednicia celui care îşi asumă responsabilitatea. Iar, din acest punct de vedere, nu se poate să nu fie subliniată vrednicia Mitropolitului Firmilian al Olteniei, care şi-a dat seama cât de importantă este lucrarea de păstrare şi conservare a valorilor de patrimoniu, dovezi incontestabile ale credinţei românilor din această parte de ţară atât de frumoasă şi ospitalieră. De aceea, în calitate de Mitropolit al Olteniei, am simţit că am o datorie sfântă să continui lucrarea ilustrului meu înaintaş şi, când veneam în această mănăstire, încercam cu soborul de maici să ne gândim cum ar fi înfăptuit Vlădica Firmilian lucrarea ce ne stătea în faţă.

M-am bucurat că în jilţul mitropolitan al Olteniei mi-a urmat Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nestor Vornicescu, de asemenea, un ostenitor cu zăbava sfinţilor făcători de minuni şi a sfinţilor români, iar apoi, prin harul lui Dumnezeu, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, mai apropiat sufleteşte de acest colţ de ţară, numit Oltenia sau Valahia Mică. În drumul de astăzi spre mănăstirea Tismana, mi-am adus aminte cu bucurie de bisericuţa de la Tărtăşeşti de pe Valea Şuşiţei, sau de cea de la Hobiţa, nişte piscuri fără asemănare din acest colţ de ţară, care au străpuns cerurile noastre.

Astăzi, noi slujim această vrednicie a lor, a sfinţilor, şi prin acesta suntem părtaşi la sfinţenia lor, împrospătându-ne şi mai mult puterea de muncă şi de dăruire faţă de Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa.

Pământul acesta al ţării noastre, supranumit asemenea Muntelui Athos „Grădina Maicii Domnului”, a odrăslit şi sfinţi din neamul nostru, care ne-au lăsat o învăţătură sfântă, pe care noi, clerul, avem datoria să o sădim mai ales în sufletele tinerilor noştri.

Îl felicit pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan că a propus Sfântului Sinod închinarea acestui an Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana şi organizarea sărbătorii din aceste zile, propuneri îmbrăţişate cu toată atenţia şi respectul cuvenit.

Bucuria noastră sporeşte atunci când în mijlocul nostru se află un urmaş al învăţăturii Sfântului Nicodim din Balcani, profesorul, misionarul şi organizatorul fără pereche, Prea Fericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei şi a toată Albania, cel care a făcut din Biserica Martiră a Albaniei, de atâtea ori răstignită, o lumină în faţa celor care nu cred în Sfânta Evanghelie, dar pe care i-a cucerit cu fapta creştinească.

Împreună cu noi, părtaş la această sărbătoare a noastră, se află şi Înalt Prea Sfinţitul Ierotei, Mitropolit de Nafpaktos, de asemenea, un mare teolog, delegatul Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, care ne-a ţinut o prea frumoasă prelegere la mănăstirea „Dintr-un lemn”.

Aşadar, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, avem împreună cu noi, în aceste zile, doi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe aflate în aria de slujire a Sfântului Nicodim, aria Ortodoxiei noastre, care începea cu Ierusalimul, Muntele Sinai şi continua cu Bisericile din Balcani. Din acest punct de vedere, Ţările Româneşti, prin astfel de slujitori, asemenea Sfântului Nicodim, nu au fost cu nimic mai prejos decât celelalte centre de teologie şi de trăire creştină.

Pe toate le avem, ne trebuie doar voinţă, voinţă stăruitoare, voinţă şi iar voinţă şi iar tăierea voii şi iar tăierea voii, ca să ne slujim Sfânta noastră Biserică.

Bine v-am găsit!

Inapoi la cadrul principal

SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV PF TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI IMAGINI Restartare