31 iulie 2005 - Sfinţirea bisericii schitului Cioclovina de Sus

 de către I.P.S. TEOFAN

ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI

 

Extrase din lucrarea  „Mănăstirea Tismana” de Alexandru Ştefulescu

 

SCHITURILE TISMENII

 

Din cele mai vechi timpuri ale creştinismului, unii călugări trăiau în mănăstiri, cenobii, vieaţa de obşte, alţii însă pentru mai multă zdrobire a trupului, vrăjmaşul mântuirii şi pentru o mai mare curăţie a sufletului se retrăgeau în pustietăţile cele mai adânci, unde trăiau în singurătate prin peşteri, şi în lipsurile cele mai grozave, aproape ca fiarele sălbatice.

Astfel de eremiţi sau pustnici se aflau şi’n marile păduri ale Tismenii. Paul de Alep îi menţionează în descrierea sa.

„Pe dealurile înconjurătoare vieţuiesc mai mulţi călugări pioşi, cari vin la biserică în anumite timpuri ca să primească sf. taine. Vestindu-li-se sosirea Patriarhului Macarie ei alergară la el ca să primească absoluţiunea (iertarea păcatelor)”

               

Aceste retrageri de bunăvoie în locuri mai pustii mai depărtate de zgomotul lumii, dădeau naştere la intemeiere de schituri, mai ales când eremitul era vestit prin fapte bune.

 

  

Biserica nou sfinţită „Schimbarea la faţă” şi căsuţa monahiei Bartolomeea

de la Schitul Cioclovina se SUS

 

        

La 970 de metri altitudine, vânturile şi crivăţul iarna îţi pătrunde oasele

Monahia Bartolomeea le-a înfruntat pe toate prin rugăciune şi trudă continuă

 

Datele cele mai vechi despre schiturile Tismenii cunoscute până acum sunt din sec. al XVII-lea.

Câteodată însă retragerile eremiţilor erau fără voie. Aşa pe la începutul sec. al XVIII din cauza războaielor dintre turci şi austriaci, pustiindu-se m-rea Tismana, călugării s-au risipit fiecare încotro a putut. Unii călugări fiind sârbi au trecut în ţara lor, iar călugării români s’au afundat în pădurile adânci ale munţilor Cioclovinei. Cioclovina vine din cuvintele cioc , împrumutate de sârbi de la turci şi înseamnă mult, şi lovina – vânat, adică mult vânat.

 

Schitul Cioclovina de Sus se află pe vârful cel mai înalt al muntelui Cioclovina. Biserica are 7 m, în lung şi 3 în lat, cu intrarea spre miazăzi, având şi două camere. Schitul este acum părăsit şi ruinat. Aşa descria istoricul Alexandru Ştefulescu,  în anul 1909,  starea schitului Cioclovina de Sus.

Pe atunci, doar deasupra uşii interioare, se vedea o inscripţie în piatră rămasă acolo ca prin minune:

 « Această biserică făcut-au Nicodim egumenul dimpreună cu jupan Pătru Obedeanu sârdar în zilele lui Stefan Vodă, luna octombrie, ziua 20, anul 1714.»

 

 

                Anii au trecut şi parcă nimeni nu se mai încumeta, ca pe vremuri, să se retragă de bunăvoie în locuri mai pustii, depărtate de zgomotul lumii.

            De la schitul Cioclovina de Jos şi până în vârful muntelui, este cale de o oră, urcuş greu.  Iar acolo, apă nu-i. Trebuie să cari tot atâtea sticle dublu kilogram câte zile rămâi.

            Apoi dumnezeu i-a poruncit monahiei Bartolomeea să se nevoiască acolo, ca sfântul Nicodim în peştera lui.

Cu o parte din soborul de la mănăstire s-a curăţat şi amenajat locul şi maica a petrecut acolo multe nopţi singură. Cu vulturii de vârf de munte şi cu Dumnezeu.

În anul 1998 s-a făcut căsuţa, în anul următor 1999, s-a tencuit şi s-a pictat bisericuţa. Iar în anul 2004 s-a înlocuit acoperişul din tablă cu unul din şiţă mai potrivnic trăsnetelor ce se abat vara în acest vârf izolat de munte, stăpân peste toate dealurile din jur.

Râvna soborului de la mănăstire trebuia cinstită.

Şi s-a scris noua pisanie:

„S-a restaurat şi s-a pictat în vremea I.P.S. DR. Nestor Mitropolitul Olteniei şi s-au terminat în timpul I.P.S. Teofan noul mitropolit, cu stăruinţa maicii stareţe Ierusalima şi soborul mănăstirii Tismana. Amin”

Şi s-a sfinţit biserica cu hramul „Schimbarea la faţă” la 31 iulie 2005 de către I.P.S. DR. Nestor Mitropolitul Olteniei

 

Iar pe  noi, umili slujitori ai lui Dumnezeu, ne-a ajutat să terminăm

ALBUMUL DE FOTOGRAFII

de pe Cioclovina cea nou sfinţită